Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STRIGAT DE MÂNIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 174 pentru STRIGAT DE MÂNIE.

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ŞI PRE SCURT asupra nedreptei morţi a preacinstitului Costandin Cantacuzino, marelui postialnic al Ţării Româneşti POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cantacuzino, marelui postialnic al Țării Românești de Radu Greceanu     Pământule și ceriule, stelele, și tu, lună.     Boiari, striini și rudelor, s-ascultați d-ănpreună,     Înpărații și prințipii, și toată politiia,     De la mare până la mic, să vedeți istoriia,     Pentru ca să vă minunați de marea strâmbătate,     Care scrie că s-au făcut din multă răutate!     Zic, dară, și voi, pietrilor și liamnelor, să plângeți,     Și tuturor săracilor, de jale să vă atingeți!     Și toată ticăloasa Țara aciastă Rumânească,     Cu toate mănăstirile înpreună, să jălească     Pre Costandin postialnicul, pre Cantacozinescul,     Pre marele acela omu ... șaizeci și trei de ani,     Atuncea s-au rădicat turcii ca să oștiască,     Și cu grele oști au mersu în Țara Ungurească     La cetatea Uivarului, de o au încongiurat,     Și cu putere și războiu pre dânsa o au luat.     Atuncea dar, și domnului de Țara Rumânească,     Venitu-i-au și lui degrab'poruncă înpărătească,     Și cu oastea lui au mersu unde i-au poruncit,     La cetatea Uivarului, precum aț

 

Alexandru Vlahuță - La icoană

... la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un ... se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea mereu în gându-i, inimă de piatră fie, Și-ncă s-ar zdrobi de milă. Toată jalea mea pustie Mi-oi preface-o-n rugăciune la picioarele preasfintei; Ș-în cucernică-nchinare, și plângând sta-voi nainte-i, Pân ... limba-i amuțise-n gură, Spre copil și-ntoarce iute lacoma-i căutătură... Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu pruncu-n brațe, Cu ochi groaznic de mânie ea privi icoana-n față...    Cum? Tu n-ai simțit, preasfânto, milă de cumplita-mi jale? Eu, sărmana, plâng, cerșindu-ți raza îndurării tale, Și tu, rece și cu pumnii încleștați, mi-l dai vederii?... Astfel înțelege cerul ... un hohot lung cadavrul îl aruncă-n fața sfintei, Care, huruind greoaie, la pământ căzu-nainte-i. Și durerea i se sparse-n neagră deznădăjduire, De ...

 

Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului

... Scăparea pribeagului, Și cu bine el sosea, Adăpost el își găsea La saraiul Hanului, Cumnatul sultanului. Frunză verde măcieș, Mare groază-i sus, la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel se-nveselea, Iară hanul îi grăia: ,,Zece zile mai așteaptă ... Cu slugile după el: Slugi cu inimile drepte, Înțelepte și deștepte, Ce-s la masă rușinoase, Dar la luptă hărțăgoase. Apoi venea după ei Ceată de arnăuței, Lefegii și darabani Cu-ai lor mândri căpitani. Ei la Ieși cât ajungea, Iordache la domn mergea, Dar domnul cât îl vedea, De ...

 

Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor

... să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, Făr’ să mințească Și făr’ să ne sfiim, Cele de voie și făr’ de voie păcate făcute, Măcar cât de multe. Eu din partea mea vă spun că mă știu puțin greșit, Căci degeaba și făr’ de vină multe oi am spârcuit! Ah, și câteodată — dar cine-i făr’ de păcat! Și pe cioban l-am mâncat. Deci eu ca un păcătos mă supun să mă jertfiți, Dar ca să știm, Cine va fi mai ... cele cu căngi, cu colți mari și ascuțiți, Tot așa s-au îndreptat, Nu numai că n-au păcat, Dar că pot să fie numite De sânte. Atunci și neghiobul bou să aibă rând au cerut, Zicând: „Și eu Sunt greșit, căci într-o iarnă de demult Stăpânul mă hrănea rău; Deci dracul m-au îndemnat Să săvârșesc un păcat. Și negăsind nicăierea mâncare, cât

 

Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor

... să se îmblânzească, Ciuma din noi să gonească. Au doar voi, fraților mei, nu știți mai bine Și decât mine Că acei ce pentru alții de voia lor se jertfesc C-a lor nume preamărit de istorici se vestesc? Așadar, să hotărâm, Ca fieștecare din noi să-și mărturisească, Făr’ să mințească Și făr’ să ne sfiim, Cele de voie și făr’ de voie păcate făcute, Măcar cât de multe. Eu din partea mea vă spun că mă știu puțin greșit, Căci degeaba și făr’ de vină multe oi am spârcuit! Ah, și câteodată — dar cine-i făr’ de păcat! Și pe cioban l-am mâncat. Deci eu ca un păcătos mă supun să mă jertfiți, Dar ca să știm, Cine va fi mai ... cele cu căngi, cu colți mari și ascuțiți, Tot așa s-au îndreptat, Nu numai că n-au păcat, Dar că pot să fie numite De sânte. Atunci și neghiobul bou să aibă rând au cerut, Zicând: „Și eu Sunt greșit, căci într-o iarnă de demult Stăpânul mă hrănea rău; Deci dracul m-au îndemnat Să săvârșesc un păcat. Și negăsind nicăierea mâncare, cât

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II

... când aș vedea că, poate, Prin scrieri vom preface năravuri desfrânate; Atunci, lăsând odihna, pentru al multor bine, Aș zice și aș face cât spânzură de mine. Acum însă ce iese, de-oi alerga prin casă, De m-oi lovi de-un scaun, de sobă și de masă, Ca să arăt în versuri, în rânduri măsurate, Că cinstea și virtutea sunt lucruri lăudate, Că numai fapta bună este izvor de bine, Iar cea rea își aduce pedeapsa ei cu sine? Astea sunt prea frumoase și bune pe hârtie, Cine însă le-ascultă sau va ca ... latinește. Ura neîmpăcată, ce-n furia-i scrâșnește, A zis (ce urât vede a omului orbire!): Că lupii, urșii, leii vorbesc de stăpânire, Că lupul e cutare, ce judecă, despoaie, Și ia de pe om pielea ca lupul de pe oaie, Că lebăda e omul ce dă povățuire Acelor care umblă pe calea de pieire, Că boul e cutare ajuns în treaptă mare, Dator de orice bine la oarba întâmplare, Și-n sfârșit că măgarul ce zbiară și răcnește E un autor jalnic ce prost ne sfătuiește. Iată ce înțelesuri ...

 

Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe

... de îngheța limba-n gură și chiar cenușa de sub foc. Îngheață zdravăn și apa din băltoagă, și prinde coada ursului ca într-un clește. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei și de frig, smuncește o dată din toată puterea. Și, sărmanul urs, în loc să scoată pește, rămâne făr' de coadă! Începe el acum a mornăi cumplit ș-a sări în sus de durere; și-nciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar șireata vulpe știe cum să se ... ferească de mânia ursului. Ea ieșise din bizunie și se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; și când văzu pe urs că vine făr' de coadă, începu a striga: — Hei cumătre! Dar ți-au mâncat peștii coada, ori ai fost prea lacom ș-ai vrut să nu mai rămâie pești în baltă? Ursul ... înlăuntru. Atunci el caută o creangă cu cârlig și începe a cotrobăi prin scorbură, ca să scoată vulpea afară, și să-i deie de cheltuială... Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu ... mă-sei: "Ce ochi negri! ce ochi mari!" "Ți-i vând pe-un ban". Și un domn voinic și rumen, jucându-se cu un lanț de aur, mi-a zis în față: "Ce urât e!" "Închide ochii și dă-mi." În Căliman s-aprinseră mânia ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce

... facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ... žTurki! turki!â€� Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ținea pe cal; și gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri și striga: „Turki! turki!â€� Îl cunoșteam. Învățase românește. Altă dată îi dasem ceva de băut și ne povestise mult din război. Cum ne văzu, își opri calul. Se munci cât se munci, și băgă sabia în teacă. Dăscălecă. Dăte ... pârlite. - Lomiliev, ai văzut tu pe țarul? Cazacul făcu trei cruci și răspunse: - Da, l-am văzut peste Dunăre. Era ca un sfânt, ca moaștele de la Kiev. - Dar pe Țarievici? - Și pe Țarievici... se uita parc-avea un nor sub sprâncene. - De ce? - O... era mâniat... ți-era frică să-l privești drep în ochi. - De

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fanta-Cella

... vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali. Și dacă năvodul atârnă greu, pescarii întind vesel de funii. Mușchii lor de aramă se umflă; mânecile trosnesc; chipurile lor, torturate de opintire, se-nviorează; iar când apar din valuri maldărele de pești, care sar și scutură din coadă, încep cu toții să cânte, în mijlocul șuietului de peste ape, cântece moștenite de la strămoșii lor. "Eviva! colț fericit al lumii, cu adieri și calde, și răcoroase. Cât vei fi bogat în pește și aurit de soare, vom pluti în copăile noastre până în matca Adriei." "Apus norocos, ce momești vietățile undelor și le arunci în ochiurile plășilor late, vânturile tale ... ori. Cercai să-mi închipuiesc pe Cella în pragul ușii, și, în creierii mei de plumb, acel chip, la care mă închinam, s-amesteca, dispărea. De-i zăream obrajii rumeni, ochii i se stingeau, de-mi apărea coama aurie, fața i se risipea ca un fum ușurel. De ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Copil

... a luat atunci la sfadă, Eu m-am apropiat cu teamă... I-am întrebat: "Ce-aveți cu el?" Și ei au râs de mine, mamă!... De-aș fi avut atunci putere Să-i bat pe toți, i-aș fi bătut! Căci de rușine și durere Tot sângele-mi fierbea în vine... Dar am rămas pe loc pierdut Și nu știam ce e cu mine... Mi-e tată ... pentru ce l-ai izgonit? Cum nu te-nduioșase mila, Și ți-ai întors cu ură fața, Când a strigat: "Nenorocit Voi fi de-acuma toată viața!" Știai că o să-și piardă firea, De n-o să-l ierți, cum te-a rugat. Și tu i-ai dat nenorocirea, Când numai cu o vorbă bună Puteai să ... vezi că mă îneacă plânsul?... Și-l văd în vis adese, mamă, Trăgând să moară, părăsit!... L-aud plângând încet... te cheamă... Plângând, te roagă de iertare... Eu, lângă el, plâng aiurit, Tu, numai, stai fără-ndurare... . . . . . . . . . . . . . . . O, fie-ți milă, mamă dragă, Și iartă-l, cheamă-l înapoi! De vrei, îl fac eu să-nțeleagă Că-l ierți... și o să fie bine... O, mamă,-ndură-te de noi, Și nu te

 

   Următoarele >>>